Cabinet de homeopatie
Dr. Silvia Nedelcu

 

 

CONSULTATIA

 

Prima consultatie homeopata dureaza in medie o ora. In afara elementelor obisnuite oricarei consultatii medicale si cunoscute de toata lumea (oricine a fost consultat de un medic macar o data), exista aspecte caracteristice homeopatiei care de multe ori ii surprind pe pacienti. Medicul va dori sa afle toate amanuntele despre suferinta dumneavoastra: cand a debutat, in ce context (ce se intampla in viata dv. in acea perioada), localizare, daca afecteaza o anumita zona a corpului, descrierea ei (caracter – de exemplu o durere poate fi ascutita, surda, pulsatila, arzatoare etc.), modalitati (orar, daca exista ceva care usureaza sau dimpotriva, va face sa va simtiti mai rau, daca iradiaza – adica daca o simtiti si in alte parti ale corpului) si daca este precedata, insotita sau urmata de alte complexe simptomatice (ex: un astm bronsic care a aparut dupa tratamentul dermatologic al unei eczeme, o durere lombara care alterneaza cu acutizarea unei suferinte hemoroidale sau vertij  care apare intotdeauna dupa ce se enerveaza etc).

Veti mai raspunde unor intrebari legate de confortul dv. termic (daca sunteti calduros sau friguros), cum va afecteaza factori diversi din mediul inconjurator (expunerea la soare, umiditatea, schimbarile atmosferice, fazele Lunii, curentii de aer, marea sau muntele), care sunt preferintele si aversiunile alimentare, cum va apreciati setea pentru apa (beti multa / putina, preferati foarte rece sau dimpotriva). Somnul este un alt aspect important : aveti o pozitie preferata pentru somn, transpirati, va dezveliti, vorbiti in somn, scrasniti dintii sau sforaiti (este bine deci sa-i intrebati inainte pe ce apropiati si care ar putea cunoaste aceste lucruri), daca va amintiti visele, cum sunt acestea, si veti fi rugat sa povestiti unele vise repetitive sau care v-au impresionat la un moment dat.

Se va mai incerca deslusirea unor tipare de comportament, a modului in care sunteti influentati de factorii sociali, cum reactionati in familie sau la munca, daca va temeti de ceva anume sau nu va simtiti confortabil in anumite situatii, care este starea de spirit, care sunt sentimentele dominante, daca au existat in viata dv. evenimente care v-au marcat puternic (pozitiv sau negativ) si care au fost acelea. Starea dv. de energie, vitalitatea, unele aspecte fiziologice (in cazul femeilor ciclul menstrual, sarcina sau alaptarea), posibile modificari ale dorintei sexuale, ce medicamente luati (inclusiv contraceptive) si orice alte aspecte ale vietii dv. vor intregi  tabloul simptomatic, permitandu-i medicului homeopat sa va prescrie remediul cel mai potrivit pentru restabilirea sanatatii. (o sugestie pentru dv. inaintea primei consultatii: alocati-va cateva minute pentru a va gandi la aceste posibile intrebari, eventual chiar notati cate ceva, daca va temeti sa nu omiteti lucruri importante).

Homeopatia este foarte eficienta, dar in cazul bolilor cronice, vechi, actioneaza treptat, uneori lent. De aceea, de cele mai multe ori, este nevoie de cel putin inca o consultatie.   A doua consultatie urmareste evaluarea raspunsului dv. la tratamentul homeopat. Se ia in considerare orice modificare, atat la nivel fizic, cat si la nivel mental si emotional. Veti fi rugat sa incercati sa fiti cat mai obiectiv in aceste aprecieri; in unele situatii, medicul poate considera utile si informatii din partea celor care va cunosc din viata de zi cu zi. Desi aparent simpla, in realitate este uneori mai complicata decat prima consultatie, iar medicul are nevoie de o foarte buna cunoastere a homeopatiei si de experienta pentru a evalua situatia. In homeopatie se considera o evolutie favorabila atunci cand boala / simptomele se manifesta:

  • dinauntru in afara ( de exemplu un astm bronsic este ameliorat, dar a aparut o eruptie cutanata , o eczema = raspuns foarte bun; daca dimpotriva, in timpul tratamentului pentru o afectiune dermatologica aceasta dispare, fiind inlocuita de probleme respiratorii, sau dureri gastrice sau depresie = supresie, adica transformarea intr-o boala mai grava, cu deplasarea dezechilibrului energetic pe un nivel mai profund al fiintei. Observata la timp, aceasta modificare poate fi usor corectata.
  • de sus in jos (o durere de cap se amelioreaza si apare o durere lombara = raspuns corect, evolutie spre vindecare – si invers, ca la exemplul de mai sus);
  • dinspre niveluri, sisteme, aparate sau organe mai importante spre altele ocupand o pozitie pe o treapta inferioara in ierahia fiintei umane (mentalul este mai important decat emotionalul, care este mai important decat fizicul; in plan fizic aparatul cardiovascular ocupa o pozitie mai importanta decat tegumentele samd);
  • din prezent spre trecut - ex.: un copil are veruci (negi) care sunt indepartate, apoi raceste frecvent si se practica adenoidectomia (operatia de indepartare a vegetatiilor adenoide – numite frecvent in limbaj comun polipi) dupa care nu mai raceste, dar apar un enurezis nocturn si scaderea randamentului scolar cu scaderea memoriei -  daca este tratat homeopatic corect, va avea o ameliorare a capacitatii de memorare si invatare, apoi o ameliorare sau disparitie a enurezisului, dar este posibil sa se dezvolte din nou vegetatiile si chiar sa-i reapara negii.

Nu este obligatoriu ca pacientul sa treaca prin toate aceste stadii; medicul va recunoaste in reactiile dv. tipul de raspuns, daca exista blocaje (emotionale, in urma unor traume pe care poate nici nu vi le mai amintiti, miasmatice sau de alt tip)si va stabili strategia de urmat.
Sunt intrebata frecvent de ce nu dau consultatii telefonic sau online, sau de ce nu pot veni sotia sau mama sa ia reteta pentru sot si respectiv copil, fara ca pacientul sa fie prezent la consultatie. Pentru ca nu este corect. Un adult cu discernamant  nu trebuie sa primeasca un tratament pe ascuns, fara ca el sa stie – dimpotriva: trebuie sa-si dea acordul si sa aleaga in mod constient (exceptie: in urgente in cazurile in care starea de constienta este alterata, ca prim ajutor).

In afara acestui aspect, observarea directa a pacientului de catre medic ofera informatii extrem de pretioase : tonalitatea si inflexiunile vocii, o grimasa sau orice alta miscare a corpului ca reactie la o intrebare sau in timp ce relateaza ceva, privirea, atitudinea - limbajul nonverbal in general, ca si modificarile de culoare, miros sau alte semne clinice.

 


 


Disclaimer:
Scopul acestei pagini web este doar de a promova homeopatia. Informaţiile de pe acest site nu trebuie să se substituie recomandarilor date de medicul dumneavoastră curant. Dacă bănuiţi că aveţi o boală sau cea mai mică alterare a stării de sănatate, adresati-va cat mai repede medicului pentru diagnostic si tratament , orice amanare putand duce la agravarea stării dumneavoastră de sănatate. Nu ne asumăm nici o răspundere în cazul în care folosind informaţiile de pe acest site recurgeţi la automedicaţie!

2017 Toate drepturile rezervate. Copierea oricaror informatii din cadrul site-ului este strict interzisa.